Câteva reguli despre cum să nu plictisești în afaceri

Comportamentul românilor în mediul de business autohton  se rezumă, în multe situații,  la  ,,las’ că văd eu’’, ,,Doamne-Ajută!’’, ,,mie ce imi iese?’’ sau la ,,dacă nu le convine să se ducă la ei acolo’’. Sigur, suntem în general oameni ,,de treabă’’ și destul de calzi în interacțiunile cu străinii dar deseori apărem nepregătiți și ne lipsește abilitatea de a stabili conexiuni cu alți oameni de la egal la egal, de a vinde, de a zâmbi, de a avea tact, de a discerne ce trebuie spus și ce nu trebuie spus la un moment dat, de a închide un ochi când trebuie, ne lipsesc grațiile, manierele și poveștile interesante de spus.

Ori, în mediul de afaceri și în relațiile internaționale mai ales, se ,,simte’’ asta. E ,,de la noi’’.

Ce-i drept, dezvoltarea abilităților de comunicare și mai ales, comunicarea multiculturală nu pare să fie un apect esențial al educației academice în România. Elevii si studentii sunt mult prea stresati cu memorarea unor noțiuni care nu se aliniază deloc cu realitatea și învață prea putin cum să își găsească rapid locul pe piața muncii.  Până la urmă, acesta ar trebui sa fie scopul școlii: să dezvolte abilități și să pregătească viitori cetățeni valoroși, care să-și găsească locul în societate, în funcție de înclinațiile lor naturale. Și pentru că nu se întâmplă asta, astăzi avem sute de absolvenți de Master care lucrează la fast-food-uri și se simt nefericiți la 23 de ani.

Omul “cu care ai ce discuta”

În mediul de afaceri mai cu seamă, vom fi deseori în situația în care ne vom simți blocați în conversații din care nu rămânem cu nicio informație, nici măcar cu o stare de moment bună, dar vom fi nevoiți să participăm, forțați de context (targeturile alea..!).

Dacă în viața privată putem alege să ignorăm oamenii care nu ne plac, în mediul de afaceri nu vom avea mereu acest privilegiu. Vom fi poate nevoiți la un moment dat să lucrăm cu, să ne întâlnim, să răspundem, să facem rapoarte pentru, să dăm din cap aprobator pentru, să zâmbim forțat, să ne adaptăm limbajul la niște oameni odios de plictisitori.

Dacă avem privilegiul să alegem cu cine facem afaceri, vom alege să facem asta întotdeauna cu cei cu care ,,avem ce discuta’’. Discutatul se referă la talentul  de a conversa, la abilitatea acestuia de a-și adapta vocabularul, intonația, poveștile, volumul de informații, la interlocutor.

Un om cu care ,,avem ce discuta’’ e un om care știe la un anume moment cum să se comporte ca să-i facă pe cei din jur să se simtă bine: argumentează fără să (se) enerveze, știe lucruridar știe și când să nu le spună pe toate, e un om informat dar și spiritual, elegant în exprimare, se pricepe să transmită ceea ce alții vor să audă fără să fie fals, un om nonșalant în vorbire dar ferm în părerile sale, un om care nu judecă dar se pricepe să ofere perspective diferite interlocutorilor. Un om cu care ,,avem ce discuta’’ este omul care știe pur si simplu să se facă binevenit într-o discuție. Oamenii cu care avem ce discuta au în comun o calitate: nu plictisesc.

Și cum facem să nu fim plictisitori?

Prin dezvoltarea cunoașterii în cele mai diverse forme! Expunerea omului la o mulțime de situații de viață și informații îl ajută să își îmbogățească vocabularul, cunoștintele, răbdarea, valorile, îl face să aibă mai multe de spus dar și mai confortabil în a le împărtăși, în a vorbi cu oricine în orice context.

Sigur, poveștile acestea le acumulăm pe măsură ce creștem, vin odată cu anii, cu banii, cu călătoriile și cu ieșitul din zona de confort.Dar dacă nu vă permiteți să călătoriți de dragul poveștilor, puteți întotdeauna să alegeți să vă expuneți unor surse de informații valoroase. Alegeți să mai filtrați feed-ul și sursele de informații online astfel încât să servească mai bine scopului de a vă dezvolta. E în regulă să fiți la curent cu bârfele mondene din România dar e loc și de CNN din când în când, de exemplu.

E în regulă să petreceți fiecare zi cu aceiași prieteni din același grup restrâns dar ar trebui să păstrați timp și pentru un eveniment cultural la care nu cunoașteți pe nimeni. E în regulă să aveți 5.000 de prieteni pe Facebook dar, în loc să acceptați tot ce vă servesc ei, puteți alege să aveți 100 de oameni în listă și 5.000 de pagini pe care le puteți urmări ca surse de informare, de la jurnalism alternativ, la pagini despre politici globale, finanțe, călătorii, istorie, vinuri, restaurante și topuri de restaurante, mobilitate urbană, antreprenoriat etc. Trebuie să ne lucrăm mintea permanent și să învățăm să conversăm mai mult și să ,,discutăm’’ mai puțin.

Cum îi recunoști pe plictisitori

  • Plictisitorul este directorul pe care nu putem să-l întrerupem, care își umple discursul cu detalii, sau managerul care va face o prezentare de o oră, plină de grafice imposibil de reținut.
  • Plictisitorul este profesorul care dictează o oră întreagă  – fără explicații.
  • Plictisitorul este colegul care se plânge constant de împrejurări, de pauze prea scurte, de vreme, de șefi, de colegi, de volumul de muncă, de ședinte sau lipsa sedintelor.
  • Plictisitorul este consultantul care emite întotdeauna păreri despre cum să ne conducem noi afacerile mai bine, păreri care apar oriunde, în orice context, chiar dacă nu l-a întrebat nimeni.
  • Plictisitorul este colegul cel care abia își așteaptă rândul într-o conversație ca să poată să mai spună ceva despre sine.
  • Plictisitorul este corporatistul care vorbește doar despre bani. Sau despre muncă. Sau despre mașina sa. Sau despre nou-născutul său. Sau despre simbioza la ciuperci. De fiecare dată când îl întâlnim.
  • Plictisitorul este patronul care la o cină de afaceri termină primul și își scoate telefonul încă o dată pentru că ,,o secundă, trebuie să răspundă la asta’’ pentru că problemele sale sunt, clar, mai importante.
  • Plictisitorul este începătorul care se agață de o singură persoană la un eveniment de afaceri pe toată durata evenimentului.

Elena Scherl este trainer în etichetă de business

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *