Cei mai buni 100 Angajatori. Deloitte România, impactul profesioniștilor contează

Deloitte România, una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țară, oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.500 de profesioniști.

Într-o piață competitivă, în care lupta pentru talente a ajuns la un nivel fără precedent, performanțele companiilor sunt puternic influențate de eficiența departamentului de resurse umane. Acesta trebuie să suțină dezvoltarea prin identificarea celor mai potriviți candidați și să aplice cele mai potrivite strategii de retenție și fidelizare.

„Printre elementele care ne evidențiază și care au fost menționate de angajați și candidați se află atmosfera prietenoasă, care încurajează colaborarea și comunicarea deschisă, care oferă un mediu propice dezvoltării continue, poziția de lider la nivel global în crearea și oferirea de soluții tehnologice pentru clienții noștri“, spune Alexandra Iorgulescu, Directorul de Resurse Umane al Deloitte România.

Astfel, brandul de angajator al companiei urmează misiunea și valorile brandului global Deloitte, însă ține cont și de diferențele date de specificul pieței muncii din România.

Totul pleacă de la niște repere clare care ghidează toate acțiunile companiei. „Credem în potențialul colegilor noștri. Programele de dezvoltare pe care le derulăm sunt menite să crească abilități care depășesc contextul profesional; cultura noastră încurajează colaborarea și exprimarea deschisă, lucruri care contribuie la conturarea unui mediu de lucru prietenos; încurajăm flexibilitatea și susținem ideea că angajații trebuie să aibă libertatea să își organizeze programul într-un mod care să armonizeze nevoile personale și cele profesionale“, detaliază Alexandra Iorgulescu câteva din argumentele pentru care Deloitte poate să fie considerat angajator de top.

În plus, începând din luna iunie 2019, compania a lansat un program de beneficii flexibile care permite accesul tuturor angajaților la o gama largă de opțiuni. Astfel, fiecare angajat accesează un buget lunar cu care achiziționează un pachet de beneficii pe care și-l configurează. În ceea ce-i privește pe viitorii angajați, compania promite că îi va ajuta să își descopere abilitățile „ascunse“ și să își atingă potențialul profesional.

„Noi recunoaștem că fiecare angajat sau candidat are abilități diferite, unice, iar misiunea noastră este să îl ghidăm și să îi oferim cadrul necesar pentru a deveni ‘cea mai bună versiune a sa’“, conchide Alexandra Iorgulescu.

Alexandra Iorgulescu, director resurse umane Deloitte Romania

Obiectivul nostru este să ne consolidăm poziționarea „Make an impact that matters”, iar dovada că mergem în direcția bună este faptul că echipa noastră crede cu tărie că prin contribuția personală creează valoare organizației, clienților și societății.

Alexandra Iorgulescu, director resurse umane Deloitte Romania
Locul XX – Cei mai buni 100 Angajatori din Economie

Acest articol a apărut în anuarul „Cei mai buni 100 ANGAJATORI din economie”, lansat în iulie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *