Cei mai buni 100 Angajatori. UniCredit – promisiunea care contează

Banking that matters“ exprimă esenţa identităţii corporative a UniCredit – de a oferi produse, servicii și soluţii care fac o diferenţă reală în vieţile oamenilor.

Asemenea obiective pot fi urmărite doar de o echipă dedicată, în care fiecare membru este capabil să se autodepășească.

„Dezvoltarea oamenilor, având meritocrația și transparența ca elemente-cheie, este un pilon esențial al strategiei noastre de resurse umane. Prin urmare, îi încurajăm pe colegii noștri să se dezvolte prin activarea potențialului lor unic și prin investirea în dezvoltarea lor profesională și personală“, arată Lana Grguric, Head of HR UniCredit.

Astfel, compania asigură un mediu prielnic, oferind oportunități de învățare și dezvoltare prin experiențe practice sau cursuri inter-departamentale.

UniCredit mai are un target uriaș: se angajează să devină unul dintre cei mai buni angajatori din sectorul financiar european. În urma unui studiu a determinat unde se află cu acest demers și ce pași trebuie făcuţi.

„Transformarea noastră se va realiza prin aplicarea strategiei privind capitalul uman, care are ca scop crearea unui mediu de lucru pozitiv în care angajații sunt pe deplin mulțumiți și contribuie în mod activ la succes“, spune Lana Grguric, care enumeră trei piloni: cel mai bun loc de muncă, o companie care dezvoltă oamenii și o companie care răsplătește calitatea.

Dezvoltarea oamenilor, având meritocrația și transparența ca elemente-cheie, este un pilon esențial al strategiei noastre de resurse umane.

Lana Grguric, Head of HR UniCredit
Locul XXIV – Cei mai buni 100 Angajatori din Economie

Acest articol a apărut în anuarul „Cei mai buni 100 ANGAJATORI din economie”, lansat în iulie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *