CFR Călători rămâne și fără Săgeata Albastră! Contractul de reparații expiră din nou

Remarul 16 Februarie, firmă care trebuia să repare cele 120 de automotoare “Săgeata albastră”, nu a reușit să livreze către CFR Călători decât șase automotoare în termenul în care s-a angajat. Acum contractul de reparație expiră, iar pentru a putea fi reparate automotoarele va trebui organizată o nouă licitație.

Acest contract a fost deja prelungit de două ori de când a fost încheiat, iar firma din Cluj nu a reușit să livreze decât un automotor reparat o dată la trei luni. Trebuie precizat că Remarul 16 Februarie este societatea lui Călin Mitică, cel care deține și Transferoviar Grup, principalul concurent al CFR Călători.

Remarul 16 Februarie este o companie abonată de ani de zile la contractele cu CFR Călători, încasând sute de milioane de euro de la compania de stat. Și precedentele revizii de tip R7 și R8 ale Desiro au ajuns tot la Cluj. Ba chiar, în urmă cu patru ani, din pricina acestor contracte cu CFR Călători, Călin Mitică a avut și probleme penale. DNA i-a trimis în judecată, în 2015, pe Mitică și pe directorul Remarul, Dumitru Bărbăcuți, pentru luare de mită, dar și pentru alte infracțiuni.

Fie că vorbim despre prost management, fie despre înțelegeri care permit căpușarea firmei de stat de către abonații la contractele cu CFR-ul, cert este că criza din transportul feroviar de călători nu a fost stopată. Guvernările PSD nu au descâlcit ițele țesute în jurul companiei, încă din vremea când de Transporturi se ocupa PD-ul lui Traian Băsescu și Vasile Blaga (evident, cu o scurtă pauză luată sub conducerea liberalului Orban). Nici semnalele din presă, nici măcar schimbarea până la capăt promisă de PSD nu i-au deranjat pe cei aflați la „maneta” CFR Călători.

În 2017, de exemplu, compania încheia un contract cadru cu firma Remarul 16 Februarie SA pentru revizia capitală a automotoarelor Desiro (Săgeata Albastră). Grupul de investigații condus de Mugur Ciuvică avertiza, pe site-ul grupul.ro, că ar putea fi pusă în pericol siguranța călătorilor.
Nu era vorba despre simple reparații, ci despre reparații care presupun riscuri majore pentru viața pasagerilor (clasa de risc 1A): reparații la sistemul de frânare, înlocuirea geamurilor, înlocuirea stingătoarelor de incendii, înlocuirea articulațiilor dintre vagoane, reparații la rezervoarele de combustibil etc.

Reparații cu piese mult prea ieftine pentru vagoanele de călători

Grupul.ro susținea că Remarul, firmă abonată la contracte cu CFR, a câștigat licitația pentru repararea trenurilor Săgeata Albastră anunțând că piesele pe care le va folosi la reparații au prețuri și de 17 ori mai mici decât prețul de listă al unicilor producători ai pieselor respective. Astfel, Remarul a anunțat că va folosi: supape de frânare urgență în valoare de 308 euro, deși prețul real al acestora este 1.533 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse); geamuri laterale la cabina de conducere în valoare de 66 euro, deși prețul real al acestora este 583 euro (unicul producător este firma Glastrosch); manometre de 37 euro, deși prețul real al acestora este 272 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse); capace cuplă electrică de 33 euro, deși prețul real al acestora este 587 euro (unicul producător este firma Voith); regulatoare de presiune de 219 euro, deși prețul real al acestora este 725 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse).

Se ridică, deci, întrebarea dacă piesele pe care le va folosi Remarul sunt second-hand, sau nu sunt originale. Grupul.ro considera că Remarul ar fi trebuit exclusă din start de la această licitație pentru că se află în litigiu cu CFR Călători SA în urma unui contract încheiat în 2014, CFR acuzând Remarul de încălcarea obligațiilor care îi reveneau prin contract; există, depusă de CFR, în 2013, o plângere penală împotriva Remarul pe motiv că aceasta din urmă i-ar fi vândut în anul 2007 vagoane care conțineau azbest, substanță cancerigenă interzisă în întreaga lume. Vagoanele construite cu azbest de Remarul au circulat câțiva ani, expunând mii de călători îmbolnăvirii, azbestul fiind descoperit abia în momentul în care vagoanele au intrat în reparații; Remarul se află în conflit de interese, acesta făcând parte din Grupul Transferoviar, care este principalul concurent pe piață al CFR Călători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *