Schimbare la șefia ANAF. Noi obiective în relația cu contribuabilii

Mirela Călugăreanu, fostă șefă a ANAF în Cabinetul Tudose, a revenit ieri în fruntea instituției fiscale, înlocuind-o pe Mihaela Triculescu, care a condus ANAF de la începutul acestui an. În cadrul unei conferințe, Călugăreanu a anunțat că Fiscul  va acorda mai multă atenţie prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi va încerca, prin înfiinţarea unor structuri noi, să asigure un tratament diferenţiat contribuabililor din România în funcţie de comportamentul lor fiscal.

„În cel mai scurt timp, ANAF-ul va deveni acel partener atât pentru contribuabilii persoane fizice, cât şi pentru mediul de afaceri din România”, a spus Mirela Călugăreanu.

În acest sens, nouă șefa ANAF a menționat că împreună cu Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un plan de măsuri care vizează o eficientă şi corectă colectare a veniturilor bugetului general consolidat, dar în egală măsură şi transformarea agenţiei într-o instituţie transparentă şi eficientă.

Principalele obiective avute în vedere sunt:
– asigurarea unor servicii de calitate în relaţia cu contribuabilii,
– simplificarea documentelor de administrare fiscală care să susţină atât conformarea la declararea obligaţiilor fiscale, cât şi conformarea la plata acestora.

O nouă structură în cadrul ANAF

“Un rol important o să-l acordăm prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi încercăm, prin înfiinţarea unor structuri noi în cadrul ANAF, asigurarea unui tratament diferenţiat acordat contribuabililor din România în funcţie de comportamentul lor fiscal. Acest plan de măsuri cuprinde acţiuni concrete şi clar definite, având stabilite responsabilităţi şi termene de implementare. Acestea vor începe să decurgă în perioada imediat următoare”, a transmis președintele ANAF.

Călugăreanu a menţionat, totodată, că planul de eficientizare şi transparentizare a activităţii instituţiei va fi pus în dezbatere publică în perioada imediat următoare.

„Începând de săptămâna viitoare, vom supune consultării publice acest plan de eficientizare şi transparentizare a activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, consultându-ne în acest sens atât cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale din domeniu, dar şi cu reprezentanţi ai mediului academic”, a declarat Mirela Călugăreanu

Noi măsuri pentru firme

Șefa ANAF a menționat că va fi redus numărul de formulare și declarații fiscale pe care trebuie să le depună persoanele juridice.

“Dacă veţi avea curiozitatea să vă uitaţi pe site-ul nostru, veţi constata că numărul de formulare şi declaraţii pe care contribuabilii din România trebuie să le depună este în jur de 600. De asemenea, analizăm posibilitatea simplificării în continuare a Declaraţiei unice pentru persoanele fizice şi vom evalua calitatea serviciilor acordate de către ANAF din perspectiva contribuabililor”, a subliniat Mirela Călugăreanu.

Potrivit acesteia, o prioritate va fi înfiinţarea la nivelul ANAF a Direcţiei Generale de Analiză de Risc, un element ce reprezintă cheia reformării administraţiei fiscale din România.

„Dorim să implementăm pentru marii contribuabili un instrument standard de schimb de informaţii. Acest sistem de lucru este consacrat la nivelul OECD sub denumirea SAF-T (Fişierul Standard de Audit/Standard Audit File for Tax – n. red.). Nu în ultimul rând, este o prioritate pentru noi înfiinţarea Direcţiei Generale de Analiză de Risc la nivelul ANAF, care are rolul de a defini un profil standard de risc al contribuabilului. Acest element reprezintă cheia reformării administraţiei fiscale din România, în sensul că, în funcţie de profilul de risc al contribuabilului, organele fiscale vor acţiona gradual aplicând întâi măsura notificării contribuabilului cu privire la posibilele diferenţe de impozite şi taxe, notificarea fiind urmată de mediere şi, în funcţie de feed-back-ul pe care îl primim de la contribuabil şi de modul în care acesta înţelege să se conformeze, urmează sau nu controale inopinate, inspecţii fiscale parţiale şi inspecţii fiscale generale”, a explicat ea.

Școală de fiscalitate

Mirela Călugăreanu a mai făcut referire la un proiect mai vechi, respectiv Şcoala de fiscalitate.

„De asemenea, vom corecta o serie de deficienţe privind structura organizatorică şi modul de funcţionare a ANAF. Cu sprijinul domnului ministru Eugen Teodorovici – şi este un proiect mai vechi, drag nouă – vom înfiinţa Şcoala de fiscalitate, având ca scop ridicarea calităţii profesionale a angajaţilor pe care ANAF îi are şi, nu în ultimul rând, dorim să atragem în sistemul fiscal românesc tineri absolvenţi de învăţământ superior în domeniul economic, să îi formăm în interiorul sistemului şi să asigurăm astfel şi din această perspectivă viitorul sistemului fiscal din România”, a adăugat oficialul ANAF.

Teodorovici: Amnistia fiscală, în perioada următoare

La rândul său, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres, a menționat că proiectul restructurării financiare, cunoscut publicului ca “amnistia fiscal”, va fi prezentat public săptămâna aceasta sau cea viitoare, fiind o măsură care trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie.

„Restructurarea financiară, am promis şi da, este o măsură în care, la fel, eu cred foarte mult că va fi de foarte mare ajutor în economie. Este un proiect de act normativ deja, s-a lucrat la acesta, o să discutăm şi cu doamna preşedinte (preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu – n. red.) acum să vedem ce mai este de adus. Sunt mai multe variante. Au venit colegii cu fel de fel de propuneri foarte bune, interesante în acest sens. Noi am spus în luna mai că vom ieşi public să prezentăm proiectul, cel puţin. Va trebui să ieşim, dacă nu săptămâna acesta, săptămâna viitoare va trebui să ieşim să prezentăm public”, a spus Eugen Teodorovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *