Docbook primește o investiție de 600.000 euro de la Next Capital și va dezvolta o platfomă de telemedicină

Platforma online de programări la doctor Docbook a atras o investiție de 600.000 euro de la Grupul Next Capital și va dezvolta prima soluție completă de Telemedicină din România. Telemedicina va redefini zilele acestea interacțiunea pacient-medic în contextul crizei mondiale COVID 19, iar consultațiile, dosarele medicale, consultul pluridisciplinar se vor muta în online, tocmai pentru a se evita interacțiunea directă.

“Am căutat să atragem un profil de investitor activ, adică nu doar money, ci smart money. Contribuția noului investitor, Next Capital Group, nu este dată doar de participația achizitionată, ci si de experiența membrilor Board-ului, care sunt dispuși să se implice activ, precum și de complementaritatea și sinergiile cu celelalte companii din grupul Next Capital, astfel încât dezvoltarea Docbook sa fie accelerată de acestea, Docbook vizând în scurt timp extindere internațională.” a precizat Cristian Barbu, Founding Partner Docbook.

Adrian Boghiu, reprezentantul Next Capital, a precizat recent ca NCG începuse deja investițiile în proiecte din domeniul tehnologiei pe piața europeană, vizând să investească și în domeniul medical, Docbook fiind oportunitatea perfectă pentru îmbinarea acestora.

“Suntem încântaţi de viteza ridicată de dezvoltare a platformei digitale Docbook, care este complet integrată cu o rețea de peste 6000 de medici oferind acces instant la servicii medicale pe tot teritoriul țării, dar și de viziunea și capacitatea de execuţie a echipei. Vom continua să susţinem ritmul de dezvoltare a platformei Docbook pentru a accelera diversificarea serviciilor oferite și expansiunea rețelei, inclusiv în această perioadă pe care toți ne-o dorim să o traversăm cu bine și sănătoși”,  declară Adrian Boghiu.

Un proiect ce urmărește o creștere sănătoasă

Printre investitorii Docbook se numară și dr. Wargha Enayati (fondatorul rețelei medicale Regina Maria, al clinicilor Fundației Inovații Sociale Regina Maria, precum și a Enayati Medical City, cea mai mare investiție medicală din România ultimilor 30 de ani), precum si Florin Antoci, fondatorul Whiteboard.

”Investiția în această platformă va fi înzecit multiplicată pe termen lung, tocmai pentru că vom dezvolta sistemul de Telemedicină. Veți vedea că și după ce vom iesi din criză, Telemedicina va suplini cu brio vizitele dese la diversele specialități, va scurta timpul și evaluarea, costurile actului medical în sine, va ușura birocratic și va inlesni evaluarea pluridisciplinară a cazului medical, iar rezultatele ne vor determina să folosim acest sistem și în viitor. Dacă până acum problema cea mai mare ținea de legislație, azi până și autoritățile din România sunt forțate de criză să urgenteze reglementarea actului medical online” a declarat Wargha Enayati, Președintele Enyati Group.

Noua presiune antreprenorială: cum mă dezvolt atunci când piața muncii și-a pierdut elasticitatea și nu mai ține pasul cu oportunitățile de afaceri?


Docbook este prima platformă digitală de servicii medicale pentru adulți și copii din România, care intermediază accesul la toata gama de servicii medicale (consultații, analize, investigații imagistice, tratamente, farmacie online etc), atât pentru utilizatori individuali, cât și pentru angajatori și care acoperă întreaga țară.

Accesul la Docbook permite găsirea și programarea la clinică, specialitatea, sau chiar medicul dorit în doar câteva minute, inclusiv de pe telefonul mobil.  Până acum, Docbook a ajutat mai mult de 100,000 de pacienți, reușind sa ofere acestora servicii medicale de calitate, în proximitate și la costuri reduse.

Din Grupul Next Capital mai fac parte IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, care oferă soluţii de factoring si gestiune creanţe, dar şi  compania Optima Solutions Services care ofera servicii de tip Business Process Outsourcing.  Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc și minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge.

Piaţa de factoring din România: 5 miliarde de euro în 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *