Huawei România caută 60 de specialiști din domeniul IT&C

  • de
  • 3 min read

Numit în 2019 cel mai bun angajator din ITC de către Randstad, Huawei îşi păstrează angajamentul pe termen lung piaţa locală şi continuă să își extindă echipa de specialiști. Chiar şi în contextul pandemiei, furnizorul global de tehnologie declară că este încrezător în potențialul economiei naționale şi în capacitatea tehnologiilor inovatoare pe care le dezvoltă de a contribui la revenirea economiei.

Huawei România are în prezent peste 60 de poziții deschise pentru diverși specialiști IT&C, fiind una dintre puținele companii de pe piața locală care au păstrat ritmul angajărilor chiar și în perioada pandemiei. Consolidarea și extinderea echipei reprezintă unul dintre principalele obiective ale companiei pentru 2020. În prezent, Huawei are peste 2.300 de angajați în biroul central și în cele 8 centre de servicii înființate pe perioada celor 18 ani de activitate în România. Indirect, compania a mai creat alte peste 4.100 de locuri de muncă în lanțul său de furnizori. Huawei continuă să își deservească atât clienții locali, având parteneriate solide cu cei patru principali operatori telecom din România, cât și clienții regionali.

„Chiar și în această perioadă dificilă pentru întreaga economie, angajaţii au păstrat toate beneficiile: salariile au fost mentinute la acelasi nivel sau crescute, pentru top performeri, s-au acordat in continuare bonusuri de performanţă, de proiect sau de loializare, tichete de masa, sau abonamente de sănătate. În plus, pentru cei care lucrează prin rotaţie de la birou, compania decontează transportul cu maşina personală sau taxi, într-un anumit plafon. În această perioadă am organizat seminarii de suport, susţinute de specialişti, pe teme de interes: măsuri de prevenţie împotriva COVID, managementul stresului, tehnici pentru un somn mai bun sau cum să integrăm sportul în rutina zilnică de acasă”, a declarat Veronica Cristea-Nanu, Senior HR Manager & Business Partner.

Ce specialiști angajează HUAWEI

Departamentul de recrutare al companiei a implementat cu succes recrutarea online încă din martie. În prezent, pozițiile deschise la Huawei se referă atât la roluri tehnice în inginerie (optică, NOC IP, service software, fixed network, cloud computing, database architect), precum şi la poziții în zonele de suport, în cele 8 centre de servicii: contabili, specialişti în procesare PO, specialiști în resurse umane etc.

Aproximativ 10% dintre angajaţii Huawei din România lucrează în birou, prin rotaţie, fiind implementate  măsuri de protecţie extinse: aparat pentru citirea temperaturii la intrarea în birou, măşti la dispoziţia angajaţilor, produse de igienizare a mainilor şi a spatiului, panouri despărţitoare între birouri.

„România este una dintre cele mai importante piețe din regiune pentru Huawei. Aici am reușit să creăm un ecosistem de specialiști care sprijină dezvoltarea noastră pe piața locală de peste 18 ani. Ne dorim să contribuim la relansarea economiei prin specialiștii noștri și prin tehnologiile inovatoare pe care le dezvoltăm, deoarece conectivitatea de nouă generație și implementarea acesteia în business, în educație și în sistemul sanitar reprezintă cheia depășirii acestei perioade dificile”, explică George Zhang, CEO Huawei România.

Pe lângă politica extinsă de angajări, Huawei se implică în educația tinerilor care urmăresc o carieră în domeniu prin programe de pregătire şi de internship, precum Seeds for the Future sau ICT Academy, care ajută studenții să îşi contruiască o bază în lucrul cu noile tehnologii şi să aibă acces la inovaţiile din domeniu.

Citește și Pe urmele lui Bill Gates. Povestea lui Daniel Dines

Școlile din București rămân în scenariul roșu încă 14 zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *