Mesajul unui producător mic de mobilă: Cumpărați produse românești să salvăm economia!

Dorina Codarin, fondator al companiei Disofa

Faceți un efort și căutați, consumați sau comandați produse românești! Acesta este mesajul unui producător mic de mobilă din Brașov, care se luptă cu doi dușmani necruțători made in China: importurile de mobilier de calitate precară și criza medical și economică declanșată de pandemia de COVID-19. Dorina Codarin deține brandul de mobilier tapițat premium Disofa, pe care face toate eforturile să îl extindă, în această perioadă. “Dacă vreți să salvăm societatea de sărăcie, susțineți produsele și producătorii autohtoni”, transmite ea, tuturor românilor, într-un interviu acordat portalului banii.net.


Micii producători de mobilă sunt printre cei mai afectați de criza economică cauzată de pandemie. Puterea de cumpărare a scăzut, importurile sunt incerte, băncile se uită strâmb la micii producători, iar programme de relansare anunțate de stat sunt departe de a funcționa în practică. Fără resurse reale de supraviețuire, aceștia caută soluții de adaptare, îndrăznesc, își investesc economiile în linii noi de producție. Dorina Codarin este proprietarul brandului Disofa, unul dintre cele mai apreciate ateliere de mobilier tapițat din centrul țării.

Canapelele și paturile produse în atelierul din Brașov au impresionat, în 2018, mai mulți importatori britanici care și-au dorit să aducă produsele pe piața din UK. În pandemie, Dorina era pe punctul de a-și extinde afacerea, deschizând primul showroom Disofa la București, într-o vilă veche din Cotroceni. Toate planurile au rămas în stand-by la momentul declarării stării de urgență, asta și pentru că aproape toți clienții amânau comenzile făcute înainte de pandemie. “Pe noi, Disofa, ne-a afectat în mod special faptul că nu am reușit să deschidem showroom-ul din București, unde aveam deja programate foarte multe întâlniri în vederea semnării de contracte pe proiecte atât HORECA, cât și rezidențiale. Evident, mare parte din proiectele HORECA sunt în momentul de față în stand by, iar cele rezidențiale – amânate”, explică Dorina Codarin, într-un interviu pentru banii.net.

Timp de două luni s-a reinventat și a cusut măști și combinezoane pentru a-și păstra angajații. După 15 mai, și-a luat inima în dinți și a revenit la București. A investit din nou în amenajarea showroom-ului, de data aceasta situat în zona Aviatorilor, pe care urmează să îl inaugureze în circa două săptămâni. Cu pași mărunți, caută soluții ca să își crească afacerea, într-o perioadă în care toată lumea anunță Armagedon-ul economic.

Dorina Codarin: E nevoie de o politică mai agresivă de motivare a clienților pentru a cumpăra produsele made în România.

Banii.net: Cum se resimte criza în rândul micilor producători de mobilă?
Dorina Codarin: De la începutul situației actuale generate de pandemie, clienții noștri au amânat lansarea comenzilor, motivând incertitudinea imposibilitatea de predictibilitate în ceea ce privește economia în general și veniturile fiecăruia în particular.

Pe noi, Disofa, ne-a afectat în mod special faptul că nu am reușit să deschidem showroom-ul din București în luna martie așa cum stabilisem inițial, unde aveam deja programate foarte multe întâlniri în vederea semnării de contracte pe proiecte atât HORECA, cât și rezidențiale. Evident, mare parte din proiectele HORECA sunt în momentul de fata in stand by, iar cele rezidentiale – amante din motivle de mai sus.

Banii.net: Dumneavoastră livrați produse costumizate. Mai există cerere pentru produse premium, în această perioadă?
Dorina Codarin: Din fericire, avem solicitări, ceea ce ne bucură, dar răspunsul general este: “ vedem când se termină nebunia aceasta”…
Dar, suntem optimiști. Produsele personalizate și cu design particular cred că vor fi mereu apreciate, chiar dacă implică o investiție financiară ușor mai mare. Acum mai mult ca oricând, casa noastră este locul de unde trebuie să ne încărcăm energia, și să găsim liniștea necesară pentru toate provocările pe care ni le rezervă lumea în care trăim.

Banii.net: Ce soluție vedeți pentru repornirea cererii?
Dorina Codarin: Cel mai important aspect ar fi reorientarea clienților către produsele românești, iar din punct de vedere al producătorilor locali, o mai mare atenție pentru detalii, renunțarea definitivă la a mai face lucrurile conform principiului românesc atât de prezent încă: “merge și așa”.
Cred, de asemenea, că mai mult ca oricând e nevoie de o politică mai agresivă de motivare a clienților pentru a cumpăra produsele made în România.
La începutul pandemiei s-a resimțit un vibe în acest sens, dar imediat ce s-au redeschis țările asiatice, cred ca s-a cam uitat și importurile chinezești au reinundat țara noastră.

Banii.net: Ce măsuri ați luat pentru a trece compania prin criză? Ați trimis angajați în șomaj tehnic?
Dorina Codarin: Pentru tapițerie, avem și o secție de croitorie. În consecință, pentru o scurtă perioadă, ne-am structurat activitatea pentru producția de măști și halate de protecție, dar odată cu terminarea stării de urgență, ne-am reluat producția de mobilier tapițat. Avem de finalizat comenzile încheiate chiar înainte de lock down, pentru care nu am avut posibilitatea să ne aprovizionăm cu toate materialele necesare.
Evident că partea de proiectare și tâmplărie nu a funcționat în toată această perioadă, motiv pentru care 4 angajați au fost în șomaj tehnic o lună, după care s-au întors la serviciu.

Banii.net: Ce mesaj aveți pentru antreprenorii mici și medii din industria mobilei?
Dorina Codarin: Că este nevoie de multă perseverență. Chiar dacă va urma o perioadă dificilă și cu multe incertitudini, profesionalismul și calitatea produselor vor fi mereu căutate.
Iar pe consumatori îi invit să cunoască producătorii români! Noi, micii manufacturieri avem bugetul relativ redus pentru realizarea de campanii de marketing, astfel încât să pătrundem în mentalul colectiv, deci ar fi foarte important să comunicăm cosumatorilor că e vital pentru societate, acum mai mult ca oricând, să acorde mai multă atenție și produselor românești.

Exporturile de cereale, creștere impresionantă

Oamenii de afaceri sunt îngrijorați de creșterea cheltuielilor publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *