Ministerul Finanțelor anunță bonificații pentru impozite și contribuții plătite de un milion de români

Un milion de români care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, chirii, câștiguri de capital și alte forme de venituri vor primi bonificații de până la 10% dacă vor achita impozitele sau contribuțiile până la data de 30 iunie, noul termen de depunere a declarației unice, anunță Ministerul Finanțelor Publice, într-un comunicat.

Termenul inițial de depunere era, ca în fiecare an, data de 25 mai. Anul trecut au depus declarații unice aproape un million de români.

Guvernul a aprobat propunerea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda bonificații de până la 10% tuturor persoanelor care vor plăti până la 30 iunie impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente veniturilor/câștigurilor obținute în 2019 din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, transferul titlurilor de valoare, agricultură, silvicultură și piscicultură sau din alte categorii de venituri.

Bonificația va fi aplicată pentru impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorate pentru veniturile realizate în anul 2019, pentru care există obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, informează instituția.

Cum se acordă bonificațiile

Persoanele fizice vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.

De asemenea, va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie 2020 inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.

„Bonificaţiile se acordă numai prin completarea şi depunerea, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, noul termen stabilit de Guvern, a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate – formular actualizat în acord cu noile prevederi, iniţială sau rectificativă, în format simplificat, după caz”, precizează ministerul.

One thought on “Ministerul Finanțelor anunță bonificații pentru impozite și contribuții plătite de un milion de români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *