Guvernul transformă amânarea ratelor în banc de Radio Erevan: nu se dă, se ia!

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat, după şedinţa de Guvern, că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de până la nouă luni, dar care să nu depășească data de 31.12.2020. Cîţu a precizat că de această “facilitate” vor beneficia doar firmele sau persoanele fizice care au fost afectate, direct sau indirect, de pandemia de COVID-19.

Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate face până la încetarea stării de urgenţă, ea putând fi depusă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiţionale.

Declarațiile lui Florin Cîțu arată că dobânda corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Cu alte cuvinte, dobânda care ar fi trebuit plătită în aceasta perioadă se va acumula și, după terminarea perioadei de amânare, va fi adăugată la principal. Astfel, se va plăti și dobândă și la această dobânda. Florin Cîțu suține că a fost luată în calcul și situația în care dobânda acumulată va fi o povară prea mare pentru cetățeni, așa că statul garantează dobânda plătită eșalonat. Dacă debitorul nu o mai poate achita, aceasta va fi plătită de stat, iar apoi Fiscul va recupera sumele.

Mai mult, măsura nu se aplică celor cu restanțe.

Toate aceste lucruri ridică o serie de întrebări, despre care Ministrul de Finanțe a spus că vor fi lămurite în normele metodologice. Cert este că, la cum arată măsura, nu va fi de mare folos nici pentru persoane fizice și nici pentru companii. Asta pentru că, dacă se alege această perioadă de grație, creditul va deveni unul mult mai scump pentru viitor (cu cât este mai la începutul perioadei de creditare, dobanda reprezintă mai mult din rată, iar costul creditului crește mai mult). În plus, nimeni nu garantează că, începând cu anul 2021, economia va arăta mai bine decât acum. Prin urmare, această facilitate probabil va fi doar pentru cei care chiar nu au vreo altă soluție pentru a trece de criză.

Să revenim la lucrurile cu adevărat îngrijorătoare. Cât timp statele lumii iau măsuri fără precedent, anunțând că vor fi folosite sume amețitoare pentru a ajuta economiile afectate de pandemie, România se screme să scoată niște OUG-uri neclare și care nu au cum să aibă un impact semnificativ.

Apoi, cei mai importanți oameni în stat au anunțat zilele trecute ceva: că nu se va face discriminare, toată lumea va beneficia de amânarea ratelor. S-au răzgândit…

Klaus Iohannis:  “Guvernul este pregătit ca mâine să dea Ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă, pe de-o parte, pentru persoane fizice, adică pentru oamenii care au rate la bancă, dar și pentru firmele din România. La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârșitul acestui an.

Florin Cîțu, la Realitatea Plus: “Cei care au rate la bancă și doresc să-și amâne ratele vor putea face o cerere, persoane fizice și persoane juridice, și în baza acestei cereri pot să beneficieze de o amânare a plății ratelor pe o perioadă de până la 9 luni este propunerea mea în acest moment, discutată și cu BNR și cu sistemul bancar.

Ludovic Orban: “Trebuie să susţinem companiile şi cetăţenii care au probleme, să aibă posibilitatea să se amâne plata unor rate, suntem gata să ne asumăm plata unei părţi din dobânzi.”

Klaus Iohannis: Firmele și persoanele fizice își pot amâna ratele la credite cu până la nouă luni

4 thoughts on “Guvernul transformă amânarea ratelor în banc de Radio Erevan: nu se dă, se ia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *