Cătălin Predoiu, la Gala Antreprenoriatului: “E greu să fii antreprenor în România”

Catalin Predoiu

Ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat luni seara, în cadrul evenimentului Gala Antreprenoriatului Românesc, că a fi antreprenor în România este o meseria grea, arătându-și astfel respectul față de cei care au reușit să construiască businessuri de succes.

“Am fost întotdeauna lângă antreprenori. Am căutat să-i sprijin și nu de puține ori am avut momente de satisfacție alături de antreprenorii care reușeau. Știu foarte bine prin ce trece un antreprenor pentru a ajunge într-o sală precum aceasta, cunosc tensiunile, sacrificiile, dubiile care macină un antreprenor înainte de a lua o decizie. Situațiile imposibile în care se află câteodată”, a spus Cătălin Predoiu.

El a menționat că nu de pușine ori s-a aflat în situația în care nu a putut să-i îndrume pe unii antreprenori, pentru simplul motiv că legea putea fi interpretată în mai multe feluri. “Nu am vrut să fiu în pielea acelui antreprenor care și-a luat un risc nu doar de ordin economic ci și de ordin juridic, legislativ”, a explicat ministrul interimar al Justiției, care a avut cuvântul de deschidere al evenimentului.

El a ținut să-i felicite pe antreprenorii prezenți la Gala Antreprenoriatului Românesc, precizând că “e meserie grea să fii antreprenor în România”.

„Am tot respectul pentru d-voastră, nu o spun în mod formal și nu o spun de complezență, realmente știu ceea ce faceți d-voastră și îmi scot pălăria pentru rezultatele pe care le înregistrați”, a adăugat Cătălin Predoiu.

El i-a înmânat lui Iulian Stanciu, fondator și CEO al eMAG, premiul pentru cel mai bun antreprenor din comerțul online.

“Un antreprenor care a intuit bine criza din 2008, și-a adaptat afacerea la ceea ce urma să vină, care a găsit soluțiile manageriale potrivite și a trecut acea criză nu pierzând, ci dezvoltându-se. Este un antreprenor (n.r. Iulian Stanciu) care a știut mai departe ce înseamnă cu adevărat controlul unei afaceri, și a cedat controlul corporatist, dar a câștigat în consolidarea afacerii și această strategie i-a adus rezultatul pe care suntem chemați să-l aplăudăm astăzi”, a spus Cătălin Predoiu.   

Premiul lui Iulian Stanciu i-a fost acordat pentru că a făcut din eMAG cea mai mare platformă de comerţ online din sud-estul Europei. El are şi meritul că a reuşit să transforme concepul de Black Friday în cel mai important eveniment de shopping din România.

Citiți și:
Banii.net a lansat cea de-a doua ediție a anuarului „100 Cei mai buni Antreprenori”

Un comentariu la „Cătălin Predoiu, la Gala Antreprenoriatului: “E greu să fii antreprenor în România””

  1. Pingback: Iulian Stanciu, CEO eMAG: “În antreprenoriat e normal să greșești” - Banii.Net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *