Iulian Stanciu, CEO eMAG: “În antreprenoriat e normal să greșești”

Iulian Stanciu, fondator și CEO al eMAG, cel mai mare magazin online din sud-estul Europei, a fost recompensat în cadrul Galei Antreprenoriatului Românesc, eveniment organizat, luni seara,  de Banii.net, cu distincția: cel mai bun antreprenor din comerțul online.  

În discursul care a urmat decernării premiului, Iulian Stanciu a ținut să mulțumească atât clienților, cât și partenerilor, pentru că au avut răbdare.

“Am dezvoltat multe chestii, unele ne-au ieșit, altele nu. Vreau să vă mulțumesc că ați avut răbdare cu noi și din perspectiva de clienți, și din perspectiva de parteneri”, a spus CEO-ul eMAG.

El a menționat că în antreprenoriat e normal să greșești, dar mai important este să înveți din greșeli și să nu le repeți. „Noi am dus greșeala la nivel de cultură în organizație, oamenii sunt îndemnați să aibă inițiativă. Având inițiativă, greșeala este tolerată. Obligatoriu este să învățăm ceva din ea, să nu facem de două ori aceeași greșeala și asta cred că ne-a ajutat să evoluăm”, a explicat Iulian Stanciu, o parte din secretele poveștii de succes al businessului pe care l-a creat și dezvoltat.

Românii încep să vândă online în afara țării

În ceea ce privește zona de antreprenoriat, Iulian Stanciu a precizat că în momentul de față pe platforma Marketplace eMAG numărul antreprenorilor digitali a ajuns la 35.000, din care 20.000 sunt din România, iar 15.000 în Bulgaria, Unagria și Polonia.

„Am început să investim din ce în ce mai mult pentru ca tot ceea ce am învățat noi de-a lungul timpului să transformăm sub formă de infrastructură pentru antreprenorii digitali care vor să-și dezvolte o afacere. Companiile românești sperăm astfel să crească și să se dezvolte în afara țării, avem deja 2.000 de antreprenori din România care vând deja în afara țării”, a explicat Iulian Stanciu.

Premiul cel mai bun antreprenor din comerțul online i-a fost înmânat lui Iulian Stanciu de către ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, care a menționat că CEO-ul eMAG este un antreprenor care a intuit bine criza din 2008, și-a adaptat afacerea la ceea ce urma să vină, care a găsit soluțiile manageriale potrivite și a trecut acea criză nu pierzând, ci dezvoltându-se.  

Citiți și:
Cătălin Predoiu, la Gala Antreprenoriatului: “E greu să fii antreprenor în România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *